|
Examinarea teoretică pe calculator…se apropie! - 05.05.2008- 

Se pare că promisiunea făcută pe la sfărşitul anului trecut, ca examinarea teoretică pe calculator va fi pusă în practică, chiar dacă întârzie un pic, se apropie să fie şi realizată.
S-a dat ştirea în mai multe judeţe şi s-au şi făcut paşi în acest sens : se lucrează la pregătirea sistemului informatic necesar pentru examinarea teoretică pe calculator.
În judeţul Harghita de exemplu, din 5 mai 2008 nu se mai acceptă depunerea dosarului de şcolarizare, pînă la un termen nespecificat exact(se estimează să fie undeva pe la mijlocul lui iunie). Cererile depuse şi “acumulate” până acuma(în acest judeţ se aşteaptă de obicei 1.5-2 luni până la examinare), vor fi procesate, adică examinarea teoretică va fi făcută cu vechea metodă.
Vechea metodă se va folosi cam până la mijlocul lui iunie, după care cursanţii şcolilor de şoferi vor fi examinaţi cu noul sistem informatic testat deja pentru acest lucru.
Întrebările apărute se citesc de pe ecran, răspunsurile corecte se vor selecta prin folosirea touch-screenului ataşat. La sfârşit se şi salvează seriile de răspunsuri date.
Cursantul participant la examenul pe calculator scoate cartela magnetică(care conţine datele lui preînregistrate cât şi rezultatul examenului) predă personalului aflat în sală, rezultatul putând fi aflat în scurt timp.
O noutate adusă de noul sistem este că în cazul examenului teoretic promovat cu succes şi proba practică picată, nu mai trebuie reexaminare teoretică, rezultatul acesteia fiind valabil timp de 1 an.
Examenul se va putea da în cinci limbi: română, maghiară, engleză, franceză şi germană.
Se estimează că examinarea pe calculator, aşa zisă “sala” pe calculator va reduce timpul de aşteptare celor ce doresc să obţină permis de conducere în România.
Sursa: UH, Harghita
|